Yoko Ono - Play it by trust 1966
Dezvoltarea sensibilităţii, a imaginaţiei şi a creativităţii artistice în 9 paşi:
- reprezentarea trăsăturilor caracteristice ale unor structuri preferate din natură
- utilizarea unei forme obţinută prin transformarea structurilor naturale în structuri plastice
- observarea şi obţinerea de contraste cromatice în diferite compoziţii
- identificarea ritmului plastic prin elementele de limbaj care-l formează
- folosirea ritmului, atât în compoziţiile plastice, cât şi în cele decorative
- valorificarea în alcătuirea unor compoziţii închise sau deschise a elementelor de limbaj plastic, a semnificaţiilor şi raporturilor dintre ele
- realizarea centrului/centrelor de interes prin elemente de limbaj plastic şi expresivităţile lor
- identificarea caracteristicilor definitorii ale designului
- organizarea unui spaţiu decorativ, cu efect cinetic, pe baza unei reţele
Veţi observa încercând cele 9 propuneri de dezvoltare a competenţelor că domeniul artistic este pictura. Faptul că nu este specificată nici o competenţă pentru devoltarea unor idei sau concepte şi redarea lor într-o formă specifică artelor vizuale vă va forţa să rămâneţi la redarea unor elemente din natură sub o formă sintetizată şi mai ales la realizarea unor compoziţii decorative formate din elemente geometrice pentru a reda ritmul sau reţelele geometrice (conform competenţelor de mai sus).
Această programă şcolară dezvoltă sesnsibilitatea faţă de elementele de limbaj plastic dar nici într-un caz imaginaţia artistică sau creativitatea.
Pe de altă parte doar cunoscând elementele limbajului plastic (punctul, linia, forma, culoarea, ritmul) nu puteţi "descifra" semnificaţia, mesajul, contextul cultural, politic, filozofic, social şi istoric, aportul inovator al lucrărilor de artă. O expoziţie de artă contemporană va rămâne în mare măsură greşit si slab înţeleasă sau trăită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu