de Nita Mocanu-Stoica
* o parte dintr-un text scris pentru Simpozionul interjudetean ”Ce stim, va aratam!”-Clubul Copiilor Sebis jud.Arad 11 iunie 2011
„The motivation to make art seems to come from a deep desire to communicate” Steina Vasulka artist video (Motivaţia de a face artă se pare că vine dintr-o profundă dorinţă de a comunica)
Lumea contemporană este încărcată şi modelată de mesajele vizuale care ne însoţesc zi de zi. Arta vizuală este o disciplină care valorifică şi pozitivizează pe de-o parte, decodifică şi analizează pe de-altă parte mediul vizual în care trăim.
Dezvoltarea gândirii critice este esenţială viitorilor creatori sau/şi consumatori de artă. Pentru a distinge în primul rând între arta vizuală şi amploarea de imagini produse de diferitele medii comunicaţionale tehnologice, elevii trebuie să cunoască atât elementele de bază ale limbajului vizual cât şi elementele limbajului specific mass media-ei. <<„Creativitatea” automatizată umflată la proporţii sociale, ba chiar mondiale, este deservită de tehnologia avansată, care însă nu se asociază cu un manual de instrucţiuni completat de normele estetice, etice şi morale. Astfel, o imagine impecabilă din punct de vedere tehnic se poate încadra artei, kitsch-ului sau pornografiei. Nu avem cum să evităm exprimarea lui Flusser referitoare la acest tip de om ca fiind „analfabet fotografic”, iar cluburile de fotoamatori, „grote postindustriale de fumat opium, locuri de îmbătare cu complexitatea structurală a aparatului, de unde se revarsă „nearticularităţi vizuale”.>> ( László Ujvárossy). Teoria filozofului Vilém Flusser asupra fotografie poate fi extrapolată tuturor formelor de artă realizate cu ajutorul tehnologiei moderne care produc imagini digitale statice sau în mişcare. „Analfabetul fotografic” al lui Flusser este cel care nu depăşeşte utilitarismul aparatului pe care-l foloseşte şi consideră că imaginea este obiectul însuşi arhivat pe peliculă sau computer, aşa cum ar spune Rudolf Arnheim este un fel de „doctrină iluzionistă”. Conform acestei doctrine <<în cel mai bun caz, artistul poate ”perfecţiona” realitatea sau o poate îmbogăţi cu roade ale fanteziei sale, omiţând sau adaugând detalii, alegând exemple potrivite şi rearanjând ordinea dată a lucrurilor. ”>> (Rudolf Arnheim). „Doctrina iluzionistă”se referă la redarea obiectelor din natură ca proiecţie folosind perspectiva liniară şi evitarea reprezentărilor bazate pe concepte, simboluri, idei, cunoştinţe despre obiectele în cauză. Plăsmuirea de imagini , artistice sau de alt fel, spune Arnheim este un echivalent, redat printr-un anumit mediu a celor observate la un obiect. În cazul fotografiei şi a artei digitale mediul prin care se redă imaginea tinde să fie mesajul însuşi, ca să-l parafrazăm pe Marshall McLuhan şi celebrul său slogan „The medium is the message”. Posibilităţile tehnice ale instrumentului tind să fie lucrarea însăşi, de exemplu un filtru dintr-un program de manipulare a imaginii va fi perceput ca subiectul lucrării în lipsa unui conţinut care să cuprindă intrinsec acel efect vizual al filtrului. Aşa cum doar nişte forme geometrice nu vor fi niciodată artă abstractă fără conceptul şi structura compoziţională din care să se poată citii conceptul de la care a pornit lucrarea.
„Mijloacele contemporane de comunicare şi reţelele sociale precum Facebook, YouTube şi Twitter oferă populaţiei globale posibilitatea de a-şi prezenta fotografiile, clipurile video şi textele în moduri ce nu pot fi distinse de o operă de artă post-conceptuală. ” (Boris Groys). Dacă copii şi tinerii zilelor noastre mai disting arta clasică, din noiamul de imagini de pe internet, identificând anumite stiluri de pictură după subiect sau picturalitate, genuri de artă cum ar fi cea expresionistă, cubistă, abstractă, conceptuală, new media sunt foarte greu de identificat şi mai ales de valorizat. Pentru a reveni la educaţia artistică, voi aminti că elevii secolului XXI utilizează de la vârstă tot mai mică noile tehnologii. Ei angrenează în activităţile lor zilnice sute de magini de toate tipurile. O parte din aceste imagini sunt reproduceri digitale ale unor opere de artă celebre. Luate în ambianţa imaginilor digitale găsite aleator pe internet ele sunt golite de valoarea lor artistică, devenind doar încă nişte instrumente vizuale necesare comunicării în masă. Această „neânţelegere” a artei se datorează în mare parte analfabetismului media cât şi a celui vizual. Mesajul media este consumat ca atare, mesajul artei devine o componentă structurală a mesajului media. Asta se datorează şi suportului prin intermediul căruia avem acces la artă la scară largă, si anume reproduceri în cataloage, reviste de specialitate, site-uri web, filme documentare. În acest context din afara galeriei sau a muzeului de artă este uşor să se facă confuzie între o imagine ilustrativă şi o lucrare de artă.
Educaţia media este o disciplină care nu se studiază la noi în ţară chiar dacă marea majoritate a populaţiei se uită la TV sau foloseşte internetul. Dar ce este Educaţia media? Educaţia media este despre mass media şi rolul ei în formarea de identităţi, societăţi şi a lumii; are de a face atât cu mediile comunicaţionale moderne: sunet, imagine statică şi în mişcare create prin folosirea noilor tehnologii cât şi cu cele tradiţionale: text şi imagine printate; promovează o abordare mai aprofundată a mediilor comunicaţionale folosite de societate şi felul în care ele funcţionează; încurajează deconstrucţia şi analiza critică a contextului în care textul mediatic operează, mai exact promovează analiza critică şi identificarea valorilor şi intereselor (sociale, culturale, politice, economice şi comerciale) care influenţează informațiile cuprinse în textul mediatic; încurajează dezvoltarea de cunoaştere şi aptitudini necesare elevilor şi cetăţenilor, în mare, pentru o citire critică a textului mediatic.
Reprezentarea lumii prin imagini mediatice se face folosind aceleaşi principii care stau la baza creaţiei artistice. Gama imaginilor mediatice este foarte largă, de la realiste la abstracte, toate operează cu modul nostru de a „citii” lumea în care trăim. Educaţia vizuală trebuie să facă distincţie între artă şi imaginile produse de mass media, astfel ca arta vizuală să fie cu adevărat percepută şi înţeleasă.
„Astăzi artistul împărtăşeşte cu publicul arta în acelaşi mod în care împărtăşea, altădată, religia sau politica. A fi artist a încetat să mai fie un destin exclusiv; în schimb a devenit caracteristica societăţii luate ca întreg la nivelul ei cel mai intim, cotidian şi corporal.” Boris Groys
Bibliografie:
Animaţia stop-motion ca metodă didactică :
http://nitamedialab.blogspot.com/2011/01/animatia-stop-motion-ca-metoda.html
„Arta şi percepţia vizuală. O psihlogie a văzului creator” de Rudolf Arnheim, Ed. Meridiane, 1979
„Fragment dintr-un abecedar al comunicării vizuale” de László Ujvárossy :
http://www.photomagazine.ro/photomagazine/b_camera/photo26.pdf
„Marx după Duchamp sau Cele Două Corpuri ale Artistului” de Boris Groys :
http://www.protokoll.ro/resources/groys-marx-dupa-duchamp.html
„Mendacious Images” by Marie-Thérèse van de Kamp :
http://www.kunstcontext.com/ckv/mendimag.htm
„Women, art & technology” edited by Judy Malloy, Massachusetts Institute of Technology 2003
„Pentru o filosofie a fotografiei” de Vilém Flusser, Idea Design & Print Editură, 2003
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu