Giovanni Sartori - HOMO VIDENS Imbecilizarea prin televiziune si post-gandirea
O carte despre saracirea cunoasterii omului crescut si educat de TV.
(...) aproape intregul nostru vocabular cognitiv si teoretic consta din cuvinte abstracte care nu au nici un corespondent in lucrurile vizibile, si a caror semnificatie nu e raportabila la si nici nu e traductibila in imagini. Oras este un alt cuvand "vizibil"; dar natiune, stat, suveranitate, democratie, reprezentanta, birocratie si asa mai departe nu sunt; ele sunt concepte abstracte, elaborate prin procese mentale de abstragere, care indica entitati construite de mintea noastra (...)
(...)Imaginea nu asigura , prin ea insasi, aproape nici un fel de inteligibilitate. Imaginea trebuie sa fie explicata; iar explicatia care ni se da pe micul ecran este in mod substantial insuficienta.(...)
Sună îngrozitor pentru un părinte, însă e greu de contestat adevărul redat de autor. Sartori atrage atenţia asupra faptului că video-copilul va rămâne în acelaşi stadiu ca şi adult, va fi un om care nu citeşte, înrobit de imagine, „un adult marcat pe viaţă de atrofie culturală”, incapabil şi nedornic de a căuta, de a se hrăni cu şi de a discerne informaţii, orientat spre o cultură a distracţiei (homo ludens), incult, sărac în exprimare şi înţelegere, chiar analfabet, atras de joc (vezi video-games) şi de spectacol . Stimulii la care acesta va răspunde ca şi adult sunt strict cei vizuali.
Pornind de la cele de mai sus se conturează conceptul de post-gândire, pe care Sartori o cataloghează drept non-gândire – o stare în care ignoranţa este considerată o virtute, iar incoerenţa şi incapacitatea mentală sensibilităţi superioare. Mi s-a părut foarte la locul ei parabola cu oamenii vită ai lui Gianbattista Vico (Scienza Nuova, 1730). Oamenii post-gândirii se aseamănă cu oamenii vită ai lui Vico: incapabili de reflecţie abstractă şi analitică, înzestraţi cu simţuri şi fantezie, emotivi şi creduli.
Pornind de la cele de mai sus se conturează conceptul de post-gândire, pe care Sartori o cataloghează drept non-gândire – o stare în care ignoranţa este considerată o virtute, iar incoerenţa şi incapacitatea mentală sensibilităţi superioare. Mi s-a părut foarte la locul ei parabola cu oamenii vită ai lui Gianbattista Vico (Scienza Nuova, 1730). Oamenii post-gândirii se aseamănă cu oamenii vită ai lui Vico: incapabili de reflecţie abstractă şi analitică, înzestraţi cu simţuri şi fantezie, emotivi şi creduli.
Pentru cine intelege italiana:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu