Un proiect realizat de elevii de la gimnaziu din Dallas-Fort Worth USA despre cum ar trebui sa fie educatia.
http://edevolution.wordpress.com
sâmbătă, 28 mai 2011
Can We Teach Creative and Critical Thinking?
original text: http://www.good.is/post/can-we-teach-creative-and-critical-thinking/
When a teacher gives a test, he or she is trying to measure students' ability to recall and apply information learned over a particular period of time. The exams make it relatively straightforward: Did the student get an answer right or wrong? Was mastery of skills demonstrated?
But how is creative or critical thought defined and taught? And by what assessment can we measure it, if at all?
Critical thinking is, among many things, the ability to understand and apply the abstract, the ability to infer and to meaningfully investigate. It’s the skills needed to see parallels, comprehend intersections, identify problems, and develop sustainable solutions. According to the Foundation for Critical Thinking, sound critical thinking is imperative to social progress. It is with our thoughts that we shape the world: Thinking creatively shapes social and cultural structures. It affects the way blame is placed, the way ideas of right and wrong are developed, the way leaders are elected, and the way we understand our place in the world as individuals and as a collective. It helps define, or complicate, who “we” are in the first place.
Teaching critical and creative thought, however, is challenging: First, critical thinking may mean different things to different instructors, principals, and/or districts. Second, it can be hard to know what students are taking away from lessons and curricula designed to cultivate critical thinking skills.
There are ways to navigate through these obstacles: Cultivating critical thinking may be accomplished with modeling. A teacher may explicitly show students how to make connections between their experiences and those of others, show them how to link pieces of literature, or explain the relationship between a piece of modern music infused with metaphor and the poetry lesson from last month. Particular curricula, ones that ask students not just when and where things happened, but why and how, and what contemporary parallels can be drawn, can enhance these skills.
Critical thinking can also be elicited in less directive ways: School trips, service learning requirements, and various other kinds of hands-on situations allow students to make connections at their own pace. In any case, critical thinking skills are probably best infused over months and years, the result of both direct and more subtle instruction, during which teachers suggest, and insist, that students investigate further, making—but more importantly, justifying—inferences and conclusions.
Students at Codman Academy Charter Public School in Dorchester, Massachusetts, engage in so-called "expeditionary learning" projects, which are designed around a topic (for example, botany or urban renewal in a particular city) selected by the students or their teachers. Through research, participating in service learning, talking with seasoned professionals within a particular industry, fieldwork, and by preparing presentations and papers on their topics to share with their schoolmates and the larger community, students build critical and problem solving skills that will serve them for life.
So, if it is possible to teach this type of thinking, how then can we measure if students are developing these skills? This is likely the more confounding question. It’s hard to design test questions that effectively measure a child’s ability think creatively. One way may be to scaffold questions that increase in complexity and demand, which may allow students the opportunity to reiterate, to explain, and then to synthesize information they've gathered. Asking students to make connections between different strands of a curriculum may also be a good way to measure these skills. Assessments may also come in more spontaneous moments, when a child responds to a question or a moment with quiet brilliance or sensitivity. (It may be, however, that the most meaningful measurement takes place once a student is launched into the adult world.)
At the heart of teaching critical and creative thought is the ability to ask the right questions to students. In turn, they need to be able answer in a way that demonstrates their ability to see the parallels and intersections; perceive linkages between historical moments, between the period and the art, between the circumstances then and now; to comprehend the relationship between “us” and “them”, between “we” and “they,” and, ultimately, whether dichotomies like “we” and “they” are useful—and, if so, how.
Illustration by Will Etling
Zoe Burgess has been working in education for seven years. She is a Teach For America alumnus, and currently works as an education consultant, research assistant, and writer.
vineri, 27 mai 2011
Educatie vizuala si gandire critica
Arta, media şi educaţia vizuală
de Nita Mocanu-Stoica
* o parte dintr-un text scris pentru Simpozionul interjudetean ”Ce stim, va aratam!”-Clubul Copiilor Sebis jud.Arad 11 iunie 2011
„The motivation to make art seems to come from a deep desire to communicate” Steina Vasulka artist video (Motivaţia de a face artă se pare că vine dintr-o profundă dorinţă de a comunica)
Lumea contemporană este încărcată şi modelată de mesajele vizuale care ne însoţesc zi de zi. Arta vizuală este o disciplină care valorifică şi pozitivizează pe de-o parte, decodifică şi analizează pe de-altă parte mediul vizual în care trăim.
Dezvoltarea gândirii critice este esenţială viitorilor creatori sau/şi consumatori de artă. Pentru a distinge în primul rând între arta vizuală şi amploarea de imagini produse de diferitele medii comunicaţionale tehnologice, elevii trebuie să cunoască atât elementele de bază ale limbajului vizual cât şi elementele limbajului specific mass media-ei. <<„Creativitatea” automatizată umflată la proporţii sociale, ba chiar mondiale, este deservită de tehnologia avansată, care însă nu se asociază cu un manual de instrucţiuni completat de normele estetice, etice şi morale. Astfel, o imagine impecabilă din punct de vedere tehnic se poate încadra artei, kitsch-ului sau pornografiei. Nu avem cum să evităm exprimarea lui Flusser referitoare la acest tip de om ca fiind „analfabet fotografic”, iar cluburile de fotoamatori, „grote postindustriale de fumat opium, locuri de îmbătare cu complexitatea structurală a aparatului, de unde se revarsă „nearticularităţi vizuale”.>> ( László Ujvárossy). Teoria filozofului Vilém Flusser asupra fotografie poate fi extrapolată tuturor formelor de artă realizate cu ajutorul tehnologiei moderne care produc imagini digitale statice sau în mişcare. „Analfabetul fotografic” al lui Flusser este cel care nu depăşeşte utilitarismul aparatului pe care-l foloseşte şi consideră că imaginea este obiectul însuşi arhivat pe peliculă sau computer, aşa cum ar spune Rudolf Arnheim este un fel de „doctrină iluzionistă”. Conform acestei doctrine <<în cel mai bun caz, artistul poate ”perfecţiona” realitatea sau o poate îmbogăţi cu roade ale fanteziei sale, omiţând sau adaugând detalii, alegând exemple potrivite şi rearanjând ordinea dată a lucrurilor. ”>> (Rudolf Arnheim). „Doctrina iluzionistă”se referă la redarea obiectelor din natură ca proiecţie folosind perspectiva liniară şi evitarea reprezentărilor bazate pe concepte, simboluri, idei, cunoştinţe despre obiectele în cauză. Plăsmuirea de imagini , artistice sau de alt fel, spune Arnheim este un echivalent, redat printr-un anumit mediu a celor observate la un obiect. În cazul fotografiei şi a artei digitale mediul prin care se redă imaginea tinde să fie mesajul însuşi, ca să-l parafrazăm pe Marshall McLuhan şi celebrul său slogan „The medium is the message”. Posibilităţile tehnice ale instrumentului tind să fie lucrarea însăşi, de exemplu un filtru dintr-un program de manipulare a imaginii va fi perceput ca subiectul lucrării în lipsa unui conţinut care să cuprindă intrinsec acel efect vizual al filtrului. Aşa cum doar nişte forme geometrice nu vor fi niciodată artă abstractă fără conceptul şi structura compoziţională din care să se poată citii conceptul de la care a pornit lucrarea.
„Mijloacele contemporane de comunicare şi reţelele sociale precum Facebook, YouTube şi Twitter oferă populaţiei globale posibilitatea de a-şi prezenta fotografiile, clipurile video şi textele în moduri ce nu pot fi distinse de o operă de artă post-conceptuală. ” (Boris Groys). Dacă copii şi tinerii zilelor noastre mai disting arta clasică, din noiamul de imagini de pe internet, identificând anumite stiluri de pictură după subiect sau picturalitate, genuri de artă cum ar fi cea expresionistă, cubistă, abstractă, conceptuală, new media sunt foarte greu de identificat şi mai ales de valorizat. Pentru a reveni la educaţia artistică, voi aminti că elevii secolului XXI utilizează de la vârstă tot mai mică noile tehnologii. Ei angrenează în activităţile lor zilnice sute de magini de toate tipurile. O parte din aceste imagini sunt reproduceri digitale ale unor opere de artă celebre. Luate în ambianţa imaginilor digitale găsite aleator pe internet ele sunt golite de valoarea lor artistică, devenind doar încă nişte instrumente vizuale necesare comunicării în masă. Această „neânţelegere” a artei se datorează în mare parte analfabetismului media cât şi a celui vizual. Mesajul media este consumat ca atare, mesajul artei devine o componentă structurală a mesajului media. Asta se datorează şi suportului prin intermediul căruia avem acces la artă la scară largă, si anume reproduceri în cataloage, reviste de specialitate, site-uri web, filme documentare. În acest context din afara galeriei sau a muzeului de artă este uşor să se facă confuzie între o imagine ilustrativă şi o lucrare de artă.
Educaţia media este o disciplină care nu se studiază la noi în ţară chiar dacă marea majoritate a populaţiei se uită la TV sau foloseşte internetul. Dar ce este Educaţia media? Educaţia media este despre mass media şi rolul ei în formarea de identităţi, societăţi şi a lumii; are de a face atât cu mediile comunicaţionale moderne: sunet, imagine statică şi în mişcare create prin folosirea noilor tehnologii cât şi cu cele tradiţionale: text şi imagine printate; promovează o abordare mai aprofundată a mediilor comunicaţionale folosite de societate şi felul în care ele funcţionează; încurajează deconstrucţia şi analiza critică a contextului în care textul mediatic operează, mai exact promovează analiza critică şi identificarea valorilor şi intereselor (sociale, culturale, politice, economice şi comerciale) care influenţează informațiile cuprinse în textul mediatic; încurajează dezvoltarea de cunoaştere şi aptitudini necesare elevilor şi cetăţenilor, în mare, pentru o citire critică a textului mediatic.
Reprezentarea lumii prin imagini mediatice se face folosind aceleaşi principii care stau la baza creaţiei artistice. Gama imaginilor mediatice este foarte largă, de la realiste la abstracte, toate operează cu modul nostru de a „citii” lumea în care trăim. Educaţia vizuală trebuie să facă distincţie între artă şi imaginile produse de mass media, astfel ca arta vizuală să fie cu adevărat percepută şi înţeleasă.
„Astăzi artistul împărtăşeşte cu publicul arta în acelaşi mod în care împărtăşea, altădată, religia sau politica. A fi artist a încetat să mai fie un destin exclusiv; în schimb a devenit caracteristica societăţii luate ca întreg la nivelul ei cel mai intim, cotidian şi corporal.” Boris Groys
de Nita Mocanu-Stoica
* o parte dintr-un text scris pentru Simpozionul interjudetean ”Ce stim, va aratam!”-Clubul Copiilor Sebis jud.Arad 11 iunie 2011
„The motivation to make art seems to come from a deep desire to communicate” Steina Vasulka artist video (Motivaţia de a face artă se pare că vine dintr-o profundă dorinţă de a comunica)
Lumea contemporană este încărcată şi modelată de mesajele vizuale care ne însoţesc zi de zi. Arta vizuală este o disciplină care valorifică şi pozitivizează pe de-o parte, decodifică şi analizează pe de-altă parte mediul vizual în care trăim.
Dezvoltarea gândirii critice este esenţială viitorilor creatori sau/şi consumatori de artă. Pentru a distinge în primul rând între arta vizuală şi amploarea de imagini produse de diferitele medii comunicaţionale tehnologice, elevii trebuie să cunoască atât elementele de bază ale limbajului vizual cât şi elementele limbajului specific mass media-ei. <<„Creativitatea” automatizată umflată la proporţii sociale, ba chiar mondiale, este deservită de tehnologia avansată, care însă nu se asociază cu un manual de instrucţiuni completat de normele estetice, etice şi morale. Astfel, o imagine impecabilă din punct de vedere tehnic se poate încadra artei, kitsch-ului sau pornografiei. Nu avem cum să evităm exprimarea lui Flusser referitoare la acest tip de om ca fiind „analfabet fotografic”, iar cluburile de fotoamatori, „grote postindustriale de fumat opium, locuri de îmbătare cu complexitatea structurală a aparatului, de unde se revarsă „nearticularităţi vizuale”.>> ( László Ujvárossy). Teoria filozofului Vilém Flusser asupra fotografie poate fi extrapolată tuturor formelor de artă realizate cu ajutorul tehnologiei moderne care produc imagini digitale statice sau în mişcare. „Analfabetul fotografic” al lui Flusser este cel care nu depăşeşte utilitarismul aparatului pe care-l foloseşte şi consideră că imaginea este obiectul însuşi arhivat pe peliculă sau computer, aşa cum ar spune Rudolf Arnheim este un fel de „doctrină iluzionistă”. Conform acestei doctrine <<în cel mai bun caz, artistul poate ”perfecţiona” realitatea sau o poate îmbogăţi cu roade ale fanteziei sale, omiţând sau adaugând detalii, alegând exemple potrivite şi rearanjând ordinea dată a lucrurilor. ”>> (Rudolf Arnheim). „Doctrina iluzionistă”se referă la redarea obiectelor din natură ca proiecţie folosind perspectiva liniară şi evitarea reprezentărilor bazate pe concepte, simboluri, idei, cunoştinţe despre obiectele în cauză. Plăsmuirea de imagini , artistice sau de alt fel, spune Arnheim este un echivalent, redat printr-un anumit mediu a celor observate la un obiect. În cazul fotografiei şi a artei digitale mediul prin care se redă imaginea tinde să fie mesajul însuşi, ca să-l parafrazăm pe Marshall McLuhan şi celebrul său slogan „The medium is the message”. Posibilităţile tehnice ale instrumentului tind să fie lucrarea însăşi, de exemplu un filtru dintr-un program de manipulare a imaginii va fi perceput ca subiectul lucrării în lipsa unui conţinut care să cuprindă intrinsec acel efect vizual al filtrului. Aşa cum doar nişte forme geometrice nu vor fi niciodată artă abstractă fără conceptul şi structura compoziţională din care să se poată citii conceptul de la care a pornit lucrarea.
„Mijloacele contemporane de comunicare şi reţelele sociale precum Facebook, YouTube şi Twitter oferă populaţiei globale posibilitatea de a-şi prezenta fotografiile, clipurile video şi textele în moduri ce nu pot fi distinse de o operă de artă post-conceptuală. ” (Boris Groys). Dacă copii şi tinerii zilelor noastre mai disting arta clasică, din noiamul de imagini de pe internet, identificând anumite stiluri de pictură după subiect sau picturalitate, genuri de artă cum ar fi cea expresionistă, cubistă, abstractă, conceptuală, new media sunt foarte greu de identificat şi mai ales de valorizat. Pentru a reveni la educaţia artistică, voi aminti că elevii secolului XXI utilizează de la vârstă tot mai mică noile tehnologii. Ei angrenează în activităţile lor zilnice sute de magini de toate tipurile. O parte din aceste imagini sunt reproduceri digitale ale unor opere de artă celebre. Luate în ambianţa imaginilor digitale găsite aleator pe internet ele sunt golite de valoarea lor artistică, devenind doar încă nişte instrumente vizuale necesare comunicării în masă. Această „neânţelegere” a artei se datorează în mare parte analfabetismului media cât şi a celui vizual. Mesajul media este consumat ca atare, mesajul artei devine o componentă structurală a mesajului media. Asta se datorează şi suportului prin intermediul căruia avem acces la artă la scară largă, si anume reproduceri în cataloage, reviste de specialitate, site-uri web, filme documentare. În acest context din afara galeriei sau a muzeului de artă este uşor să se facă confuzie între o imagine ilustrativă şi o lucrare de artă.
Educaţia media este o disciplină care nu se studiază la noi în ţară chiar dacă marea majoritate a populaţiei se uită la TV sau foloseşte internetul. Dar ce este Educaţia media? Educaţia media este despre mass media şi rolul ei în formarea de identităţi, societăţi şi a lumii; are de a face atât cu mediile comunicaţionale moderne: sunet, imagine statică şi în mişcare create prin folosirea noilor tehnologii cât şi cu cele tradiţionale: text şi imagine printate; promovează o abordare mai aprofundată a mediilor comunicaţionale folosite de societate şi felul în care ele funcţionează; încurajează deconstrucţia şi analiza critică a contextului în care textul mediatic operează, mai exact promovează analiza critică şi identificarea valorilor şi intereselor (sociale, culturale, politice, economice şi comerciale) care influenţează informațiile cuprinse în textul mediatic; încurajează dezvoltarea de cunoaştere şi aptitudini necesare elevilor şi cetăţenilor, în mare, pentru o citire critică a textului mediatic.
Reprezentarea lumii prin imagini mediatice se face folosind aceleaşi principii care stau la baza creaţiei artistice. Gama imaginilor mediatice este foarte largă, de la realiste la abstracte, toate operează cu modul nostru de a „citii” lumea în care trăim. Educaţia vizuală trebuie să facă distincţie între artă şi imaginile produse de mass media, astfel ca arta vizuală să fie cu adevărat percepută şi înţeleasă.
„Astăzi artistul împărtăşeşte cu publicul arta în acelaşi mod în care împărtăşea, altădată, religia sau politica. A fi artist a încetat să mai fie un destin exclusiv; în schimb a devenit caracteristica societăţii luate ca întreg la nivelul ei cel mai intim, cotidian şi corporal.” Boris Groys
Bibliografie:
Animaţia stop-motion ca metodă didactică :
http://nitamedialab.blogspot.com/2011/01/animatia-stop-motion-ca-metoda.html
„Arta şi percepţia vizuală. O psihlogie a văzului creator” de Rudolf Arnheim, Ed. Meridiane, 1979
„Fragment dintr-un abecedar al comunicării vizuale” de László Ujvárossy :
http://www.photomagazine.ro/photomagazine/b_camera/photo26.pdf
„Marx după Duchamp sau Cele Două Corpuri ale Artistului” de Boris Groys :
http://www.protokoll.ro/resources/groys-marx-dupa-duchamp.html
„Mendacious Images” by Marie-Thérèse van de Kamp :
http://www.kunstcontext.com/ckv/mendimag.htm
„Women, art & technology” edited by Judy Malloy, Massachusetts Institute of Technology 2003
„Pentru o filosofie a fotografiei” de Vilém Flusser, Idea Design & Print Editură, 2003
joi, 19 mai 2011
Sir Ken Robinson - Changing Paradigms
Changing paradigms in education- short animation
Changing Paradigms - conference documentation
Sir Ken Robinson
Sir Ken Robinson, PhD is an internationally recognized leader in the development of education, creativity and innovation.He works with governments in Europe, Asia and the USA, with international agencies, Fortune 500 companies and some of the world’s leading cultural organizations. In 1998, he led a national commission on creativity, education and the economy for the UK Government. All Our Futures: Creativity, Culture and Education (The Robinson Report) was published to wide acclaim in 1999. He was the central figure in developing a strategy for creative and economic development as part of the Peace Process in Northern Ireland, working with the ministers for training, education enterprise and culture. The resulting blueprint for change, Unlocking Creativity, was adopted by politicians of all parties and by business, education and cultural leaders across the Province. He was one of four international advisors to the Singapore Government for its strategy to become the creative hub of South East Asia.
http://sirkenrobinson.com/skr/
Changing Paradigms - conference documentation
Sir Ken Robinson
Sir Ken Robinson, PhD is an internationally recognized leader in the development of education, creativity and innovation.He works with governments in Europe, Asia and the USA, with international agencies, Fortune 500 companies and some of the world’s leading cultural organizations. In 1998, he led a national commission on creativity, education and the economy for the UK Government. All Our Futures: Creativity, Culture and Education (The Robinson Report) was published to wide acclaim in 1999. He was the central figure in developing a strategy for creative and economic development as part of the Peace Process in Northern Ireland, working with the ministers for training, education enterprise and culture. The resulting blueprint for change, Unlocking Creativity, was adopted by politicians of all parties and by business, education and cultural leaders across the Province. He was one of four international advisors to the Singapore Government for its strategy to become the creative hub of South East Asia.
http://sirkenrobinson.com/skr/
luni, 16 mai 2011
Technology and Society by Neil Postman
Neil Postman
Neil Postman (March 8, 1931 - October 5, 2003) was an American author, media theorist and cultural critic, who is best known by the general public for his 1985 book about television, Amusing Ourselves to Death. For more than forty years, he was associated with New York University. Postman was a humanist,[1] who believed that "new technology can never substitute for human values."Neil Postman (March 8, 1931 - October 5, 2003) was an American author, media theorist and cultural critic, who is best known by the general public for his 1985 book about television, Amusing Ourselves to Death. For more than forty years, he was associated with New York University. Postman was a humanist,[1] who believed that "new technology can never substitute for human values."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)